Libertatea : o dura si lunga lupta. La libertad : una dura y larga lucha. La llibertat: una lluita llarga i dura

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Pocket
WhatsApp

 

Drumul ce avea in fata ochilor sai, se vedea fara nici un final. Stia doar ca trebuie sa continue calatoria propusa de el insusi, pana ii va da de capat, oricat de greu ar fi. Stia ca efortul ce va realizar, il va elibera din inchisoarea care il tinea prizioner, si din care simtea ca incetul cu incetul ii taie respiratia, lasandu-l fara aer; stia ca neavand parte de nici un proces, in care sa aiba oportunitatea de a se expresa cum se simtea, motivele din cauza carora ideile ce s-au format in mintea sa, l-au dus pana in locul in care se afla : intr-o inchisoare pentru propriul sau suflet. Ceea ce simtea era mult mai puternic decat bataile inimii sale; stia ca trebuia sa treaca furtuni, ninsori, deserturi si munti, dar era dispus sa faca orice ar fi nevoie, doar sa atinga unicul scop ce avea: culegerea roadelor provenite din semintele cultivate de-a lungul calatoriei sale, si regasindu-se pe sine insusi, in profunditatea propriului suflet. Pe masura ce inainta, se gandea ca ceea ce se numeau „probleme” in viata lui, trebuiau sa fie taiate de la radacina, depasind draperiile universale ce blocau trecerea sa, inspre infinit; nu se indoia de faptul ca, justitia era din ce in ce mai aproape de el si ca totul se va schimba, obtinand tot ceea ce sufletul lui aspira si dorea din ziua in care s-a nascut: libertatea absoluta si

nimic mai mult; se gandea ca toata lumea are dreptul de a se exprima. Dreptul se naste impreuna cu o persoana, facand parte din ea, in intreaga viata; nimeni nu are dreptul de a refuza acest lucru nimanui, din cauza faptului ca pot avea loc consecinte groaznice si destructive pentru orice fiinta umana caruia i se refuza dreptul de a se exprima. In acest caz, suferinta pare interminabila, sfasietoare pentru mintea humana si foarte greu de iesit din acest cerc ce se invarte fara oprire. Unicul antidot posibil care ii trecea prin minte, era faptul ca pasul pe care tocmai l-a dat incercand sa iasa din acel cerc, a fost chiar acel care incepea sa-i aline si sa-i imblanzeasca sufletul; ii dadea putere si forta sa termine ceea ce a inceput. Stia ca inca mai trebuia sa parcurga o buna parte de drum, dar fericit pentru ca stia ca resultatele ce le obtine cu fiecare pas parcurs, dadea roade excelente; inainta, amintindu-si de vorbele intelepte ale bunicului sau, care-i spunea mereu asa: sa nu fie judecata fara mila, si sa nu fie mila fara judecata.

La libertad : una dura y larga lucha

El camino que tenia delante de sus ojos se veía sin ningun fin. Solo sabia que tenia que recorrerlo, y seguir un viaje que el mismo había iniciado, hasta al final, cueste lo que cueste. Sabia que el esfuerzo que estaba haciendo , le liberaria de la cárcel que le tenia prisionero, y donde sentia que poco a poco se quedaba sin aliento. Sabia que a no tenia ninguna oportunidad de expresar con juicio como se sentia, y los motivos por los cuales las ideas formadas en su mente le llevaron hasta el lugar donde se encontraba: en una cárcel para su propria alma. Pero lo que prometia era mucho más fuerte que los latidos de su corazón, por muchas tormentas, nevadas, desiertos y montañas, que tuviera que recorrer, estaba dispuesto a cumplir el único propósito que tenia: recoger las frutas sembradas durante su viaje y reencontrarse a si mismo en la profundidad de su alma.

Caminando, pensaba que lo que llamaba „problemas”, deberia cortarlos de raiz, trascendiendo las paredes universales que bloqueaban su paso hacia el infinito; no dudaba que la justicia se acercaba cada vez mas hacia él, y que todo cambiaria, obteniendo lo que su alma anhelaba desde el momento en que nació: la libertad absoluta. Tambien pensaba, que todo el mundo tiene el derecho de expresarse. El derecho nace junto al ser humano, forma parte de él, durante toda la vida; nadie tiene el derecho de negar este tipo de derecho a nadie, porque las conseqüéncias pueden ser destructivas para cualquier ser humano que lo sufra, y el sufrimiento aqui, parece interminable para su propria mente. El único antídoto posible que se le pasaba por la cabeza que pudiera funcionar era el paso que acababa de dar, salir del círculo en el cual estaba metido; le daba fuerza para acabar lo que habia empezado. Sabia que aun le quedaba recorrido, pero era feliz porque los resultados que conseguia a medida que avanzaba, eran excelentes frutos; pisando el camino que recorria, recordaba lo que su abuelo le habia dicho más de una vez: que no haya juicio sin misericordia, ni misericordia sin juicio.

Diana Dascal, Licenciada en Filosofia

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Pocket
WhatsApp

Deixa un comentari

L'adreça electrònica no es publicarà. Els camps necessaris estan marcats amb *

Aquest lloc utilitza Akismet per reduir els comentaris brossa. Apreneu com es processen les dades dels comentaris.

Últimes notícies

Més de L'Alternativa